Cătălin Țâră, fiul lui Fane Țără, a fost cumpărat de Lazio de la Udinese. În vârstă de 16 ani, Țâră joacă pe postul de atacant și mulți spun despre el că are ceva din Ibrahimovic. Informația a fost dezvăluită de Ilie Balaci, care susține că puștiul român ar putea debuta la echipa mare chiar în acest sezon, dacă Lazio va avea meciuri fără miză.
„Băiatul lui Fane Țâră are 16 ani și a fost cumpărat de Lazio de la Udinese. Are niște calități excepționale. L-am văzut acum doi ani, când a plecat în străinătate și încă de la 14 ani avea o înălțime impresionantă, de 1.84 metri. Este foarte probabil să debuteze în acest campionat, dacă Lazio nu va fi sub presiune, pentru ocuparea unui loc de cupă european”, a declarat Ilie Balaci pentru Sport Total FM.
Cătălin Țâră a fost cumpărat de Udinese de la Dinamo când avea numai 15 ani. Decizia italienilor a fost luată după ce atacantul a susținut probe de joc în Peninsulă, antrenorii fiind încântați de evoluțiile acestuia. Deși nu împlinise 16 ani, Țâră jr. a jucat chiar și pentru echipa mare, într-un amical Udinese-Inter ZapreÅ¡iÇ.
Fabio Rossitto, antrenor al echipei de tineret al clubului Udinese, a vorbit acum un an într-un interviu ProSport despre unul dintre cei mai promițători jucători români. „Am rămas uimit de calitățile sale. Mi-a plăcut fizicul impresionant, dar și tehnica pe care o posedă. Udinese a avut de câștigat prin transferul lui”, spunea atunci Rossitto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER